logo_galvm   logo_leader logo_pndr
 

Patrimoniu arhitectural și cultural

 

Patrimoniul arhitectural și cultural

(extras din Strategia de Dezvoltare a microregiunii Valea Mostiștei, Cap. II, Pct. 2.1.5)

Judetul Călărași este cunoscut la nivel național și internațional, grație numeroaselor descoperiri făcute de-a lungul anilor, care au pus în evidență existența în acest areal a două dintre cele mai apreciate culturi neolitice (Boian și Gumelnita) și a culturii Coșlogeni, specifică epocii Bronzului.

Nici microregiunea Valea Mostiștei nu duce lipsa de astfel de vestigii arhitectural - culturale.

Dintre acestea menționam următoarele:

 

A. Monumente din categoria arheologie

Comuna

Monumente arheologice

Frăsinet

Se  gaseste  situl  arheologic  Tăriceni,  situat  în    curtea  bisericii,  în  partea  de

sud    a    satului,    unde    au    fost    identificate    cateva    fragmente    ceramice

descoperite pe un promontoriu înalt, mărginit de două văi adânci, aparținând

culturii Gumelnița A2.

Gurbănești

Sat Coțofanca, la N de sat, pe malul drept al Mostiștei, pe o suprafațã de 3,5

ha, așezare Latène (Cod LMI 2004 CL-I-s-B-14547)

Sat Gurbănești, la E de sat, pe terasa lacului Mostiștea, așezare Latène,

(Cod LMI 2004 CL-I-s-B-14553)

Sat   Preasna,   la   N   de   sat,   pe   malul   stâng   al   Mostiștei,   sit   arheologic,

(Cod LMI 2004 CL-I-s-B-14569), compus dintr-o așezare Latène,

(Cod LMI 2004 CL-I-m-B-14569.01) și o așezare din Epoca bronzului târziu,

(Cod LMI 2004 CL-I-m-B-14569.02)

Lehliu

Descoperiri ce atesta locuirea civila in zona Lehliu.

Epoca medievală / sec. IX - X, Așezarea culturii Dridu de la Lehliu. la 500 m

N de satul Lehliu.

Epoca  medievală, Epoca  modernă / sec. XVIII  -  XIX   Cimitirul  de  la  Lehliu  -

"Cimitirul părăsit". în partea de E a satului Lehliu

Epoca  medievală,  Preistorie:   Așezarea  preistorică  de  la  Lehliu.  pe  partea

dreaptă a văii Profira, la 200 S de digul care formează balta Lehliu II

Epoca  medievală, Epoca  migrațiilor / sec. al IV-lea   Așezarea medievală  de

la Lehliu. la 200 m S de digul care formează Balta Lehliu II

Epoca  migrațiilor  /  sec.  al  IV-lea   Așezarea  de  secol  IV  p.Chr.  de  la  Lehliu

(2). la 1,5 km S de satul Lehliu

Epoca   migrațiilor,   Epoca   medievală   /   sec.   al   IV-lea,   sec.   XVIII   -   XIX

Așezarea de secol IV p.Chr. de la Lehliu (1). la 1 km S de satul Lehliu

Epoca medievală / sec. XVIII - XIX. Așezarea medievală de la Lehliu. la 1,5

km sud de satul Lehliu

Epoca   medievală,   Epoca   bronzului   /   sec.   IX   -   X   Așezarea   de   epoca

bronzului   de   la   Lehliu.   La   100   m   N   de   șoseaua   națională   București-

Constanța, pe partea stângă a văii Profira

 

Sărulești

Au fost identificate, în punctul Măgureni, la Sud-vest de sat, în cotul pe care

îl  face  Mostiștea  în  dreptul  satului,  fragmente  ceramice  provenind  din  vase

eneolitice  aparținând  culturii  Gumelnița  A2.  Descoperirea  lor  la  0.60  -  0.80

m, sub solul actual, în  amestec cu fragmente de chirpici și  porțiuni de  vatră

nu  exclude  posibilitatea  ca  așezarea  de  pe  tell-ul  de  la  sud-est  de  satul

Măgureni să se fi extins, în anumite perioade și pe malul râului.

Tămădău

Mare

Satul    Șeinoiu,  în  zona  "Movila  din  cimitir"  a  fost  descoperită  și  cercetată  o

asezare tip Tell datând din eneolitic, cultura Gumelnita.

În  nivelul  Gumelnița  B1,  a  fost  descoperită  o  locuință  incendiată,  care  se

prezintă  sub  forma  unei  mase  de  chirpici  ars,  cu  dimensiunile  de  4x3  m.  În

colțul   de   est   al   locuinței   se   găsea   vatra   rectangulară   cu   colțurile   ușor

rotunjite  și  dimensiunile  de  0.90x1.00  m.  Aceasta  nu  beneficia  de  gardină.

Fragmentele  de  chirpici  purtau  urme  de  crengi,  ceea  ce  denotă  că  tehnica

de construcție folosită a fost paianta.  Podeaua era realizată din lut bătătorit.

Dintre  resturile  locuinței  au  fost  scoase  mai  multe  vase  sparte  pe  loc  (pl.

IV/2-4), unelte de silex și o râșniță descoperită în imediata apropiere a vetrei.

Colțul   estic   al   locuinței   era   tăiat   de   o   groapă   Laténe.   De   altfel,   foarte

aproape   de   suprafață   au   fost   descoperite   fragmente   ceramice   Laténe,

perioadă căreia îi pot fi atribuite și alte două gropi post gumelnițene.

Și   în   nivelul   Gumelnița   A2,   a   fost   descoperită   o   locuință   incendiată   cu

suprafața de 5.20 x  4.10  m2. Aceasta se  prezenta sub forma unei mase de

chirpici  cu  grosime  de  0.60  m.  Chirpiciul  purta  urme  de  nuiele,  crengi  mai

groase și "scânduri". Deasupra distrugerii au fost depuse câteva vase întregi

și câteva greutăți de lut care provin, probabil, de la un război de țesut. De pe

podeaua locuinței, realizată din lut bătătorit, a fost recoltat un bogat material

ceramic (pl. IV/1), unelte de silex, oase de animale domestice și sălbatice.

Planul și dimensiunile locuinței sunt delimitate de un șănțuleț întrerupt numai

în dreptul intrării, lat de 0.20/0.25 m și adânc de 0.25/0.30 m, pe care autorul

săpăturilor  îl  numește  "șanț  de  delimitare  a  pereților",  probabil  un  șanț  de

fundație (Cod LMI 2004 CL-I-s-B-14581)

Sat  Tămădău  Mare,  la  2  km  SE  de  comunã  în  zona  "Valea  Călugărească",

așezare Latène (Cod LMI 2004 CL-I-s-B-14582)

Valea

Argovei

Sat  Lunca, așezare  neoliticã la  800 m  NV de sat, pe terasa lacului Frăsinet

(fost Obilești) (Cod LMI 2004 CL-I-s-B-14556)

Sat  Lunca,  în  punctul  "Pe  coastă",  la  500  m  de  sat  pe  pe  malul  drept  al

terasei  înalte  a  râului  Mostiștea,  așezare  datată  în  sec.  IV   -  III  a.  Chr.,

Latène (Cod LMI 2004 CL-I-s-B-14557)

Sat  Lunca,  în  punctul  "La  grădini",  pe  malul  de  V  al  lacului  Frăsinet,  sit

arheologic, care cuprinde o necropolã de incinerație (Cod LMI 2004 CL-I-m-

B-14558.01),  datat  sec.  IX  a.  Chr.,  Hallstatt  timpuriu  și  o  așezare  datată

mileniul  V  a.  Chr.,  Neolitic,  cultura  Boian,  faza  Bolintineanu  (Cod  LMI  2004

CL-I-m-B-14558.02)

Sat  Siliștea,  pe  insula  Dealul  Beci  se  află  ruinele  curții  brâncovenești  de  la

Obilești  datate  în  sec.  XVIII  (Cod  LMI  2004  CL-I-m-B-14578),  neidentificate

până în prezent

Sat  Vlădiceasca,  la  SV  de  sat  în  zona  "Gherghelăul  Mic",  ostrov  inundat  în

mijlocul  lacului  Frăsinet  -  sit  arheologic  tip  tell  (Cod  LMI  2004  CL-I-s-B-

14591) care cuprinde o așezare din epoca Latène (Cod LMI 2004 CL-I-m-B-

14591.01),  o  așezare  din  perioada  eneoliticã,  cultura  Gumelnița  (Cod  LMI

2004  CL-I-m-B-14591.02)  și  o  așezare  din  epoca  neolitică,  cultura  Boian

(Cod LMI 2004 CL-I-m-B-14591.03)

În satul Lunca au fost descoperite fragmente ceramice descoperite pe plajă.

Decorul și formele care au putut fi reconstituite sunt tipice pentru faza A2, a

 

 

 

Culturii  Gumelnița.  Astfel,  au  fost  identificate  castroane  și  străchini  cu  decor

barbotinat, excizat și incizat.

În   Vlădiceasca,   în   sudul   satului   a   fost   identificată   o   locuință   geto-dacă, orientată sud est - nord vest, de forma unui paralelogram. În colțul de est se află o groapă cilindrică conținând în majoritate ceramică și silexuri specifice culturii Gumelnița.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

B. Monumente din categoria arhitectura identificate în teritoriu

Comuna

Tip monument arhitectură

Sohatu

Sat  Sohatu,  Biserica  "Schimbarea  la  Față",  construită  în  anul  1848  (Cod

LMI 2004 CL-II-m-B-14718)

Valea

Argovei

Sat   Siliștea,   între   satul   Dănești   și   comuna   Lupșanu,   pe   valea   pârâului

Argova, Casă boierească construită în sec. XVIII (Cod LMI 2004 CL-IIm-B-

14717)

Tămădău

Mare

Sat  Tămădău  Mic,  Biserica  "Sf.  40  de  Mucenici",  construită  în  anul  1810,

reparată în anul 1890 (Cod LMI 2004 CL-II-m-B-14721)

Muzeul Alexandru Odobescu - sat Călăreți

Frăsinet

Sat  Tăriceni,  Biserica  "Sf.  Ierarh  Nicolae",  construită  între  anii  1832-1834

(Cod LMI 2004 CL-IIm-B-14722)

Gurbănești

Sat  Codreni  -  Câmpia  Bărăganului/râul  Mostiștea  -  Schitul  "Codreni"  -

biserică  din  1678.  Schitul  este  actualmente  acoperit  de  apele  acumulării

Mostiștea  (la  aproximativ  10  m  adancime).  A  fost  construit  in  anul  1678  și

era compus din biserică, chilii, turn clopotniță, zid de incintă.

Ileana

Sat Arțari - Câmpia Bărăganului/râul Vânata - Biserica din 1875

Mânăstirea

Sat Coconi - Piscul Coconi - mormintele feudale

Biserica "Sf. Dumitru" - ctitorită de domnitorul Matei Basarab, din 1648

Situl arheologic de la Sultana - așezare neolitică

Casa memorială Alexandru Sahia

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

C. Monumente din categoria memorial-funerare

Comuna

Tip monument memorial-funerar

Ileana

Sat Arțari, la 1,2 km sud-vest de marginea de vest a satului, la 200 m  vest

de  soseaua  Ileana-  Artari,  în  apropierea  unei  stații  de  irigații,  se  afla     o

Cruce de piatră, monument din   sec. XIX (Cod LMI 2004 CL-IV-m-B-14726)

Gurbănești

Sat  Preasna,  Cruce  de  hotar  datată  sec.  XIX  (Cod  LMI  2004  CL-IVm-  B-

14748)

Sohatu

Sat  Progresu,  în  curtea  bisericii,  Cruce  de  piatră  datată  1840  (Cod  LMI

2004 CL-IV-m-B-14749)

Tămădău

Mare

Sat  Dârvari,  Lângă  biserică,  Cruce  de  piatră  datată  1728  (Cod  LMI  2004

CL-IV-m-B-14736)

Valea

Argovei

Sat Lunca, la V de sat, punctul "Malul Bătăliei", locul luptei de la Obilești din

războiul ruso-turc din 1806-1812 (Cod LMI 2004 CL-IV-s-B-14741)

Sat   Ostrovu,   Cruce   de   piatră   datată   1651   (Cod   LMI   2004   CL-IV-m-B-

14745), neidentificată până în prezent.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ocupații tradiționale la nivelul teritoriului Valea Argovei

Cultura plantelor

După cum atestă și cercetările arheologice efectuate de-a lungul anilor în regiune, în această parte a țării, agricultura a fost una din ocupațiile de bază ale localnicilor. Din perioada geto-dacilor avem și primele informații scrise despre cultivarea cerealelor în așezările de pe

Borcea și Dunărea de Jos. Astfel, pe baza unor mărturii ale lui Ptolomeu Arrian aflăm că în anul 335 î.e.n., oștenii lui Alexandru Macedon, aflați în război cu geții de la nord de Dunăre, "merseră prin locuri unde holdele de grău erau îmbelșugate. În felul acesta rămaseră mai neobservați în înaintarea lor pe mal". Aceste mărturii sunt întărite de cercetările arheologice efectuate pe Valea Mostiștei unde au fost descoperite numeroase vase ceramice destinate conservarii cerealelor.

 

Cresterea animalelor

Alături de cultivarea plantelor, locuitorii acestei zone s-au ocupat din cele mai îndepărtate timpuri și cu creșterea animalelor (oi, capre, boi, cai, porci, bivoli) dar și păsări de curte (găini, rațe, gâște, curci etc.). Creșterea animalelor în timpurile străvechi nu era foarte mult diferită de actualul mod de creștere a animalelor în gospodării. "Astfel, pe timpul iernii, animalele erau adăpostite în construcții speciale, iar geto-dacii se străduiau să le asigure furajele necesare. În acest scop, în afara fânului, a paielor de grâu, de orz, de secara și de mei, se mai foloseau ovăzul și probabil năutul".[1]

 

În ceea ce privește păstoritul, au fost identificate două tipuri de păstorit: a) păstoritul local și b) păstoritul transhumant.

 

Pescuitul

Condițiile fizico-geografice din zonă au favorizat de-a lungul timpului existența unei faune ihtiologice de o mare bogăție și varietate, faună care a constituit dintotdeauna o însemnată sursă de hrană pentru autohtoni. Și în prezent pescuitul este pentru multi dintre locuitorii așezărilor din teritoriul Valea Mostiștei, o îndeletnicire importantă, peștele fiind marea bogăție a bălților, lacurilor și apelor curgătoare din acestă zonă.

 

Mai mult, în zilele noastre pescuitul a devenit un sport și un mijloc de agrement, ceea ce a făcut ca zona să fie renumită pentru pescuitul sportiv, localitatea Sărulești, spre exemplu, fiind recunoscută pe plan internațional pentru Campionatul Mondial de Pescuit Sportiv.

 

Apicultura

Apicultura este recunoscută ca îndeletnicire încă de pe vremea lui Herodot: "ținutul de dincolo de Istru e ocupat de albine și din cauza lor nu se poate pătrunde mai departe".

 

Creșterea viermilor de mătase

Deși relativ recentă, creșterea viermilor de mătase este atestată în această regiune în secolul al XVIII-lea. Odată cu dezvoltarea sericiculturii a crescut și numărul duzilor din localitățile din teritoriu. Accelerată poate în mod nerațional în anii regimului comunist (când școlilor și instituțiilor publice li s-au transferat sarcini exprese privind creșterea viermilor de mătase), sericicultura a înregistrat un regres vizibil în ultimii 20 de ani.

 

Etnografie

Locuințele

Până la jumătatea secolului al XIX-lea majoritatea locuințelor din zonă erau de tipul "bordeielor semiîngropate" cu o singură cameră, care aveau la mijloc un stâlp de susținere. Deasupra erau acoperite cu stuf. Se dormea pe jos, pe preșuri confecționate din păr de capră. Locuințele de suprafață au apărut și ele încă din secolul al XVII-lea, dovadă stând numeroase zapise pentru vânzarea unor case din partea locului.

Una dintre tehnicile de construcție cel mai des folosită au fost până la începutul secolului nostru a fost cea a "gradelelor", prin care atât pereții exteriori cât și cei interiori sunt executați din împletitură de nuiele de salcie și paie consolidate apoi cu pământ bulgărit. Astăzi această tehnică mai este folosită doar rareori, la construirea anexelor gospodărești.

După primul război mondial, casele încep să fie construite din paiantă sau gard, pereții fiind realizați din proptele verticale de salcâm, unite prin lanți de salcie între care se băteau în cuie șipci de brad. Toată această structură era apoi bine umplută cu pământ amestecat cu pleavă

și paie lungi de grâu. De regulă, casele astfel construite sunt prevăzute cu prispe laterale de dimensiuni mici, făcute pentru a proteja pereții de igrasie. Fațada are o prispă mare, închisă cu un fel de cerdac de lemn, numit "parmaluc" la marginea căruia sunt înfipți popici de lemn care sprijină tavanul.

După 1944 cele mai multe case sunt făcute din chirpici sau tule, blocuri paralelipipedice din pământ amestecat cu pleavă și paie de grâu, care se realizau în tipare, după ce pasta rezultată era bine frământată. Legatura între ele se făcea cu "mocioleta" de pământ galben și pleavă.

Familiile mai înstărite au folosit încă de la începutul secolului al XIX-lea cărămida în construirea caselor. Dar odată cu construirea la Călărași a Intreprinderii de prefabricate din beton, după 1970, locul cărămizii în construcții a fost luat de B.C.A.

În ceea ce privește suprastructura amplasată pe pereți, pentru podirea camerelor și realizarea șarpantei (planșee, grinzi, căpriori), aceste elemente erau construite din lemn de brad, în multe cazuri, mai ales pntru tavane, folosindu-se și stuful.  Odată cu pătrunderea noilor materiale de construcții se schimbă tot mai pregnant atât aspectul exterior cât și cel interior al locuințelor. Cu toate acestea, casele tradiționale ar putea reprezenta un punct de atracție, iar revigorarea meșteșugului de construire a caselor tradiționale ar putea duce la noi construcții de tip ecologic, care sa fie promovate.

Decorurile interioare

În ceea ce privește categoria țesăturilor cu caracter decorativ, acestea au fost considerate de țăranul român ca obiecte de valoare, trecute în foile de zestre și moștenite din generație în generație.

Din categoria așternuturilor de pat amintim "foițele" din in sau bumbac. Decorul lor constă în dungi sau carouri colorate, iar pe latura care este la vedere, se atașează o dantelă croșetată cu model în colțuri. Superioară foițelor de pat este velința, care era țesută "lână în lână" sau cu urzeală de bumbac și băteală de lână. Se folosesc culori vii, bine armonizate, iar decorul este constituit preponderent din dungi. Macatul de pat are aceleași caracteristici cu ale velinței, dar motivele decorative sunt independente, dispuse din loc în loc, încadrate fiind de un chenar cu margini dințate, uneori simplu, alteori cu o lățime de cca. 30 cm. În chenar apar motive vegetale sau zoomorfe care se repet.

Lădarul, este folosit pentru acoperirea lăzii de zestre.

Pernele lungi, denumite așa din cauza lungimii de până la 1-1,20 m, erau țesute din lână, frumos decorate cu motive geometrice și vegetale. Mai târziu au pătruns pernele lungi învelite în pânză albă de bumbac cu broderie cu fir alb, realizată cu acul. Pernele de pat obișnuite sunt mai mici și au tot rol decorativ, învelite în pânză albă din in sau bumbac. Uneori motivele sunt preluate după cele ale ștergarelor, iar motivele sunt preponderent vegetale. 

Ramul este cea mai cunoscută țesatură de perete folosită în satele din zonă. Are un caracter decorativ deosebit, culorile utilizate fiind armonios îmbinate. Poate avea dantelă realizată cu croșeta sau ciucuri împletiți. Ele sunt realizate în dimensiuni mari pentru a acoperi un întreg perete.

Ștergarele sunt destinate împodobirii pereților. Dimensiunile lor variază între 70 cm și 4 metri. Sunt țesute în 2 sau 4 ițe, din bumbac sau borangic.Perdelele pentru ferestre sunt lucrate pe pânză albă, decorate cu acul sau cu broderie spartă cu fir alb și cu colți decupați în panză și brodați. Comuna Sohatu era recunoscută în trecut pentru perdelele produse acolo.

Țesăturile ocazionale sunt legate de ceremonialul nunții, botezului sau înmormântării. Cele mai cunoscute sunt ștergarele. Ștergarele de nuntă au un decor mai bogat, ele oferindu-se nuntașilor. Cele pentru înmormântare au un decor mai sobru.

Meșteșuguri traditionale

Torsul si tesutul - sunt inca practicate de femeile din zona rurala. Formele si uneltele stravechi ale industriei casnice textile au persistat pana nu de mult in acesta zona. Tesutul si cusaturile specifice regiunii, adevarate piese de arta populara, in care sunt valorificateornamentele, cromatica si formele traditionale se realizeaza si astazi in unele comune din regiune.

Cusutul, a fost un mestesug casnic frecvent utilizat in gospodariile taranesti, legat nemijlocit de impodobirea pieselor de imbracaminte si a tesaturilor de interior. Legat de tehnica cusutului intalnim si crosetatul. Femeile din aceasta zona realizand foarte frumoase mileuri care sunt amplasate pe obiectele de mobilier din interior.

Prelucrarea lemnului, ridicarea constructiilor, ornamentarea stalpilor si fruntarelorcaselor prin crestare si perforare se facea de catre mesteri specializati.

Prelucrarea fierului se realiza in ateliere de fierarie si erau necesare la repararea atelajelor particulare.

Cojocăritul a fost până nu demult nelipsit din satele călărășene, inclusiv din cele din teritoriul analizat. Marea majoritate a cojocarilor exersând meșteșugul în gospodărie, în timpul liber, atunci când nu se ocupau de agricultură și creșterea animalelor. Cojoacele și pieptarele realizate în zonă erau recunoscute pentru frumoasele lor ornamente viu colorate cu motive geometrice și florale.

Incondeiatul ouălor Pentru sărbătoarea Învierii (sărbătoarea de Paști) sau de Înălțare, femeile din aproape toate gospodăriile tărănești practicau și încă mai practică încondeierea ouălor. Încondeierea se face cu ceară sau prin utilizarea unor frunze de plante.

Obiceiuri tradiționale

În ansamblul culturii populare tradiționale, obiceiurile și datinile sunt adevărate sărbători populare bogate în cantece, dansuri, poezie și acte mimice și dramatice. La aceste sărbători contribuie toate domeniile folclorului și chiar unele domenii ale artelor populare plastice, ca de pildă costumul și diferite obiecte de recuzită.

Satul din regiunea Văii Mostiștei, ca și satul românesc în ansamblul său păstrează încă obiceiurile familiale legate de naștere, botez, căsătorie, înmormântare.

 

La aceste obiceiuri familiale se mai adaugă și obiceiurile calendaristice, precum:

·         obiceiurile de iarnă: colindele de Crăciun și anul nou, Boboteaza și Iordanul;

·         obiceiurile de primavară: sărbătorile de Lăsatul Secului, descântatul pomilor, încuratul cailor, Duminica Floriilor, Rusaliile;

·         obiceiurile de vară: Drăgaica, Paparudele și Scaloianul;

·         obiceiurile de toamnă: sărbătoarea recoltei;

Folclorul

Principalele caracteristici ale genurilor muzicale întâlnite în regiune sunt: cântecele de leagăn, cântecele de nuntă, baladele, doinele, bocetele, colindele și cântecele de joc.

La acestea se mai adaugă melodiile instrumentale moștenite încă din vremuri străvechi de la ciobanii care își purtau turmele de oi prin aceste locuri și intonau cantece la fluier și la caval, instrumente muzicale cu mare răspindire în zona.

De asemenea, dansul popular reprezintă una din cele mai vechi forme de artă populară. Ocaziile tradiționale de joc din viața satului le-au reprezentat: hora satului, nunta, botezul, iar mai târziu, balul popular.

Repertoriul jocurilor era foarte bogat, fiind alcătuit din hore, sârbe și brâuri, fiecare prezentând mai multe variante. La acestea se mai adaugă și tradițiile culturale ale etniei rrome care conviețuiește la nivelul teritoriului. Printre aceștia se regăsesc păstrători ai vechilor cântece lăutărești țigănești

 



[1]Județul Călărași, Istorie-Tradiții- Cultură", Constantin Tudor,1995 ed. Inspectoratul pentru Cultură al Județului Călărași